Uneori nu e de ajuns

Uneori nu e de ajuns...uneori nu e de ajuns o privire,un zambet cu atat mai putin...uneori nu e de ajuns o ora, o zi...Uneori nu e de ajuns un gest, o atingere, o floare...
Dar alteori ajunge un minut,o secunda, o vorba, un cuvant,un suflet inflorit ce se desface in plin anotimp rece...
Dar o viata? O viata ajunge? O viata intreaga si totusi atat de scurta poate face fata atator trairi?
Atator simtiri expuse si ascunse,pierdute,regasite,ratacite, prafuite...Poate o viata sa ascunda urme? Urme ce au ramas, vechi si aproape sterse ...urme de iluzii, urme de sperante, urme de trairi...Poate! Le ascunde...le scoate la iveala....le poarta la mile departare spre a le descoperii cand cursul e lin...cand totul e asezat.Da! Atunci apare acea furtuna...furtuna care scoate totul la iveala...
Si atunci retraiesti fragmentele de sentimente, iluzii, sperante...si le completezi ...le retraiesti si le adaugi sensuri noi, un tremurat nou, un gol nou in stomac...
Vor disparea din nou toate...nimic nu e lin , sau simplu pana la capat...vor disparea si le vom regasi...furtuna le va dezgropa , acoperind cu nisip altele...
Toate vor ajunge ingropate....si regasite...cel mai bine e sa le traiesti...cat le ai...cat le simti ca fac parte din tine...nici o simtire nu e gresita atata timp cand porneste de unde trebuie...involuntar...si la fel cum vine va si pleca.