Am gasit o melodie care asa de bine oglindeste starea mea emotionala de acum, incat nu ma pot abtine sa nu le disec un pic (atat starea emotionala cat si melodia...desi ar fi ceva gen 2in1, prefer sa le tratez separat totusi).
Pai, judecand acum nici la cald, nici la rece, undeva la temperatura camerei, chestia asta cu tacerea pe care am mai abordat-o mi se pare tot mai taioasa. Intradevar e bine si chiar recomandat de medic sa taci uneori, dar chiar si atunci cand e vorba de sentimente? Asta ma face sa imi aduc aminte de un vechi post al unei persoane dragi ...ceva de genu "Tu ii spui sentimentele?". Constat ca problema aceasta a exprimarii sentimentelor devine o chestiune tot mai delicata si cotidiana. Inteleg ca tine de decor si timp, dar la urma urmei sentimentele sunt sentimente, adica e ca oreonul, pojarul si varsatul de vant. Le ai, iti place sau nu, asta este. Fiecare le are la un moment dat. Sunt ale tale, asumati-le! Oricat de greu, de neacceptat sau rusinos ar fi, nu tu ai decis asta si nici ele nu depind de tine! Bineinteles in cazul in care esti posesorul unor sentimente speciale pentru tine insuti ai tot dreptul sa le pastrezi secrete, la urma urmei legatura a fost creata (de cine?!-caz bun de studiat pentru Universitatea Britanica si multe altele, care oricum dau semne de plictiseala si plictisesc si pe altii cu studii deloc relevante);revenind :legatura a fost creata intre tine si ...tine.
Dar daca asta implica si o alta persoana inafara persoanei tale ( se exclud cazurile saracilor oamenilor cu multipla personalitate) cred ca ar fi cat se poate de just ca aceasta sa stie ca detii o armata de sentimente pentru ea si ca traiesti cu riscul ca acestea sa te devoreze in orice moment.
Ma rog...subiectul e amplu, dar pe scurt cam atat ar fi de spus.
Apoi ideea greselilor demne de repetat am inceput sa o imbratisez cu destul de mult timp in urma cand mi-am format ( din plictiseala sau involuntara genialitate) teoria conform careia nu exista greseli, ci doar intentii neutre cu rezultate negative. Asta ar insemna repetarea greselilor pana cand acestea ies bine.
Apoi urmeaza strofa cu care se pare ca am inceput sa am un raport foarte special, tocmai din motivul pentru care nu o disec: e mulata pe gandurile si starea emotionala prezente. Asa ca o voi reda direct , fara alte artificii:
"Ganduri oarbe,
Ma cuprind asa
Cum ar fi trebuit sa te cuprind,
In nopti,calde
Cand sa tac mi se parea absolut firesc,
Mi-era frica sa iti spun ca te iubesc"
Cat de frumos suna, dar cam taie si cam ustura cand esti in situatie.
Iar ultimei strofe nu ii voi face nici o disectie si nici o comparatie cu starea mea emotionala , poate fiindca are multe artificii literare care insa nu ascund foarte multe si oricum trebuie aruncata o privire foarte atenta pentru a descoperii acele "ascunzisuri".
Poate ultimele doua versuri imi atrag in mod deosebit atentia datorita faptului ca desi totul (pare) a se fi intamplat la trecut (am iubit), in prezent se cunoaste perfect intensitatea sentimentelor, care se pare sa fi fost uriasa si...devastatoare. Mai e interesanta si alaturarea "nu te-am iubit" "te-am iubit".
Oricum ma cam supara ultimele versuri , pentru ca vorbind de trecut la prezent cu regretul acela subinteles si cu nostalgie, ma face sa revin la ce am scris mai sus referitor la marturisirea sentimentelor. De ce trebuie oamenii sa astepte atat? De ce trebuie mai intai sa vina uraganul , sa devasteze tot si abia apoi sa-si recunoasca ca a fost un uragan pe acolo (intradevar)?.
Vorba cantecului:"niste raspunsuri...ce idee ciudata".
Si ca tot venii vorba de raspunsuri, chiar mi-ar merge la suflert acum niste raspunsuri. Numai asa, sa nu raman cu impresia ca am gandit intrebari ce nu vor avea vreodata vreun raspuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu