IV- Despre timpuri. Tot mai aproape de fine

Si tot imi rasuna in minte melodia auzita azi la radio:
"Guarda che non si cancella una vita cosi
che te lo dico a fare
e questo amore impossibile la storia di film
che non ha mai un finale
è vero che vuoi restare?"

Si ca tot ziceam sa scriu despre timpuri , ma gandesc "de ce uneori trecutul aduce cu el regrete?" si "de ce prezentul nu le repara?" si mai ales " de ce naiba viitorul depinde de astea doua?
E o chestie dubioasa cu timpurile astea si nu vreau sa ma complic sa le analizez, nu au nici o rezonanta in prezent pentru ca oricum dupa ce voi termina de scris postul va fi trecut, un trecut in care am scris un post despre timputi...la fel de trecute.
E complicat! Adica acum am un mix nu tocmai bun in mine...fericire amestecata cu durere. Si, culmea e ca doare tocmai ceea ce ma face si fericita. Asa ca trebuie sa le traiesc pe amandoua; fericirea nu o pot alunga pentru ca mi-e draga, iar durerea niciatat pentru ca as pierde fericirea. Ceva gen Bitter-sweet. Imbinate si iar imbinate pentru ca ( se pare) ar fi prea mare deliciul sa le gusti pe rand.

De ce fine? Pentru ca asta simt. De ce aproape? Pentru ca un fine indoielnic.

Scriam in postul anterior ca sunt fericita posesoare a unui ciob de fericire. Pana acum nu m-am intrebat cand si de ce s-a spart fericirea de m-am ales doar cu un ciob. Eram prea incantata de ciobul meu. Nici acum nu ma intreb, pentru ca am aflat fara sa vreau raspunsul. Aparentele zic ca eu am spart-o, dar ma intreb "cat de nebuna sa fiu sa am toata fericirea si sa o sparg ca sa iau din ea doar un ciob sticlos si colorat, fie el si cel mai sticlos si colorat?". Asta ar fi culmea modestiei din partea mea. Incepe sa imi incolteasca in minte ideea ca ar trebui sa mi se ridice o statuie,dar imi trece...nu mai e la moda, in ziua de azi se impaiaza direct, ceea ce doar pe de-o parte nu mi-ar conveni.
Deci am avut fericirea, asta ma face sa ma intorc inapoi la timpuri. Am avut-o (fir-ar el sa fie de trecut) nu o mai am ( dragut prezent) iar viitorul nu promite nici o lipire magica a cioburilor intre ele. Sa incep sa ma multumesc cu ciobul? oricum cel putin acum nu am de ales. Poate viitorul nu va fi nepromitator, ci doar ironic, atat de ironic incat sa imi dea de ales ...intre doua cioburi.

Cam multe posturi pe ziua de azi...de fapt e cat de cat normal...e un ciclu. Va compensa poate faptul ca vreo doua saptamani se va asterne ceva praf pe el. De s-ar asterne si prin alte locuri praful...dar acolo suprafata ramane neteda si taioasa ca lama.