II -La Felicità

Hmmm....cum era? "felicità è un cuscino di piume, l'aqua del fiume che passa e che va"...adevarat! Sunt fericita posesoare a unui ciob de fericire sticlos si colorat.
Au reinviat in mine nostalgii pe care nu credeam sa le mai traiesc , sa le mai simt.
A disparut ceata de pe drumul meu serpuit si incurcat si reusesc sa intrevad un pic mai in fata decat pana acum. Nu e un drum neted, dar ajuta atat de mult sa stii pe care drum sa o iei. Ma simt din nou in forta! Ce bine e!
Dar nu asta e cauza fericirii mele. Cauza ramane, inca, un domeniu de cercetare pentru mine. Simt doar ca fericirea asta, cum am mai spus, izvoraste dintr-un izvor ascuns in mine, cu origini necunoscute. Ochii imi rad,inima imi tresare, iar buzele nu se opresc din fredonat...ce e drept...aceesi melodie. Va fi un final frumos! Un final nesfarsit (paradoxal)!
Oricum...in tot decorul negru a aparut culoarea, iar asta e tot ce conteaza. Asta va insufletii tot. O singura pata care va distrage atentia de la aspectele negative. Pentru mine e deajuns.

Azi am simtit din nou ca pot, am revenit la ideea ca daca exista acel 0,0001% speranta , inseamna ca nu e totul pierdut.
Voi trai prezentul cu pofta de viata a unui muribund, voi rememora trecutul cu placerea si nostalgia unui batran si voi privi viitorul cu ochi de copil. Ma voi lepada de banalitate, chiar daca incep sa fiu de parere ca desi am trait de exemplu un eveniment banal, l-am trait in stilul meu, cu firea mea care e diversa, l-am tratat in maniera diversa, diferit de cum l-ar trai altii, iar asta consider ca ii stirbeste banalitatea. Oricum, ma voi descotorosi cat de mult posibil de evenimentele banale.

Probabil cineva m-a ajutat! Nu sunt atat de egoista incat sa imi asum intreg meritul. Stiu ca am fost ajutata , voit sau nu. Si cat de recunoscatoare ii sunt pentru ajutor; desi in felul sau dur ma facea sa simt ca ma sufoc in propria suferinta, adancindu-ma tot mai mult, de fapt ma sufocam deoarece iesea in sfarsit toata durerea din mine.
Tacerea. Cat de mult te ajuta sa asculti si sa taci. Sa asculti si doar sa traiesti ce asculti. Sa iti lasi inima sa tresalte, ochii sa iti lacrimeze, mintea sa se innece in amintiri si ganduri, certitudini si indoieli, sperante si desertaciuni...mana sa iti tremure...doar buzele sa taca. Sa traiesti fara sa ii impui mintii eforturi de gandire a ceea ce ar trebui sa spui...sa decurga in tine totul atat de natural...neintrerupt...ca intr-un vis. Sa nu pangaresti cu vorbe trairi atat de rare.
Chiar asa e, e adevarat "che stare in silenzio ci fa meno male"...din contra, face atat de mult bine.