Trist sau fericit?

Sunt dimineti in care ai vrea doar sa dormi. Sunt ore in care ai vrea doar sa iti tii capul in palme si sa plangi. Sunt dupa-amiezi in care ai vrea doar sa ploua si seri in care ai vrea doar sa te plimbi pe stradute deghizata in turist. Sunt zile in care chiar ne-am dori sa putem face asta, dar telefonul suna, soarele apare, iar stradutele sunt pline de cunoscuti. Si amanam. Si ne umplem sufletul, constienti ca mai devreme sau mai tarziu va exploda.

Cineva zicea la un moment dat ca atunci cand ne trezim ar trebui sa avem 5 minute in care sa meditam si sa ne intrebam: "Cum vreau sa fiu azi? Trist sau fericit?".

Si daca tristetea ne-ar speria, vom alege zilnic fericirea. Dar cat de autentica va fi? Un fel de contract, un fel de rau necesar, acea minciuna care a doua zi ne va face sa zicem cu zambetul pe buze "ieri am fost fericita".

"O zi in care nu ai ras e o zi pierduta" (C. Chaplin). Si asa radem, din spatele tristetii, caci nu stim sa pierdem si ne-amagim cu-o fericire trista.

La urma urmei adevarul il vom stii doar noi. Dar asta nu ar insemna ca traim pentru ceilalti?

Ba da. Si care ar fi problema? Nu sunt ei parti a starilor noastre? Nu sunt ei generatori de emotii si lacrimi? Nu pentru ei schimbam masti? Nu pe ei ii folosim uneori asa cum ne-a invatat M. Twain ("Cel mai bun mod de a te inveseli este sa incerci sa inveselesti pe altcineva")?

Si-asa ne pierdem incercand sa ne regasim. Si-asa obosim.

Nu mai e un secret ca oamenii te ocolesc atunci cand ai lacrimi in ochi, iar atunci cand le si zici "nu stiu de ce" o iau de-a dreptul la fuga. Si nu ii putem condamna. Nu atat timp cat suntem constienti ca ne transformam in vampiri energetici. Nici n-am avea ce sa le luam. In fond si ei ca si noi se trezesc si aleg fericirea, cea falsa, cea impusa, care da mai bine si suna mai melodios.

Ne traim viata cu atat de multe masti incat ne-am putea petrece zile inlaturandu-le si tot nu vom ajunge "la piele".