16 august 2014

Taceri. Dureri

Am intalnit-o intr-o zi, la o masa, intr-o cafenea, pierduta printre ganduri, amintiri, remuscari si cafele.
O priveam in ochi si ma cufundam in abis. Si totusi ma simteam de parca o cunosteam de-o viata.
Fara frumusetea clasica, fara trasaturi fine, fara ochi mari si negri, fara silueta sculptata, statea acolo cu privirea pierduta pe geam sorbind din cafeaua fierbinte.
Ochii-i pareau senini, dar eu citeam teama. Buzele pareau a surade, dar eu le citeam plansul. Dar ea nu plangea; nu plangea in public, nu plangea zgomotos, plangea in ea. Invatase asta de la batrana ei.
Pe mainile care tineau atat de ferm ceasca de cafea, citeam neincrederea. Pe frunte ii citeam timpul. Vedeam cum se scurg orele si cum se desprind foile din calendar. Ii citeam forta. Si dorinta. Si dorinta de a da forta, altora care mai au timp.
Si astepta sa treaca. Sa treaca iar acele ore, acele zile. Si cata singuratate ascundeau acum ochii cei senini cu-o clipa-n urma. Si cat tumult. Si cata teama. Si cate cuvinte ar rosti acele buze daca s-ar deschide. Dar ea nu zicea niciodata nimic fara sa vrea. Frazele ei erau mereu calculate si nici o discutie nu ajungea dicolo de calculele ei.
Si nimeni nu stia cum e, dar toti stiau cum o sa fie.
Se ridica , plateste si pleaca cu ochii bine ascunsi de ochelarii de soare. Isi arcuieste buzele intr-un zambet lejer si se pierde in stradutele prafuite. Si nimeni nu o cunoaste. Si nimeni n-o s-o stie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Live, laugh, love

Live, laugh, love