.jpg)
Am adunat în
suflet fel şi fel de persoane;
unele atât de dragi, că
privind în trecut, îmi pare că
viaţa mea a început în momentul în care le-am
cunoscut. Altele care m-au dezamăgit,
dar prin care am învăţat
că pot ierta. Persoane care m-au rănit, dar prin care am învăţat că
dragostea e direct proporţională cu sacrificiile pe care eşti capabil să le înduri pentru ea.
Persoane pe care
le-am primit în suflet, persoane pe care le-am ţinut afară,
dar toate parte din mine, care au contribuit la ceea ce sunt eu acum. Urându-i
pe ei, m-aş urî pe mine, iertându-i
pe ei, mă iert pe mine. Şi apoi sunt cei pe care pierzându-i, am
pierdut o parte din mine.
Şi
atunci scriam: „Azi sufletul umbla descult si se roaga. De crengile inghetate
ale copacilor dezgoliti sa il inalte, de stele sa il lumineze, de luna sa-i dea
forma ei frumoasa si rotunda, de mana ta sa-l mangaie, de urechea ta sa-l auda.
El, biet suflet mut. El, biet suflet progonit si izgonit de trup. El, ud si
gol, cersind iubire. El, lipsit de radacini si umilit de viata, schimbat,
vandut , sacrificat.
Cata iubire poate ascunde un suflet si
unde se duce toata acea iubire cand pleaca si iti lasa sufletul rece si gol,
pustiu si singur?
Cat de reci sunt acele dimineti cand te
trezesti, iti lipesti un zambet nou si fals, cu sufletul gol abia tarandu-se in
urma ta, cautandu-si mantaua veche si carpita de speranta. Aceeasi speranta
uzata pe care o imbraci de ani si ani, daruita candva de niste chiriasi ai
sufletului tau, acum prea saraci pentru a-ti oferi una noua si calda.
Cu speranta veche si emotii de unica
folosinta, mergi mai departe si te bucuri de putinul pe care il ai, caci el iti
e acum tot.”
Şi mi-am permis să visez, şi mi-am promis să
îmi îndeplinesc visele, pentru că
la sfârşit adevăratele regrete nu sunt consecinţele acţiunilor noastre, ci a ceea ce am fi vrut să facem şi nu am făcut.
Şi am înţeles că nu mereu putem avea totul. Şi poate azi nu am ce mi-aş dori, dar ştiu
că am mai mult ca ieri. Şi mâine, poate, voi avea mai mult ca azi,
sau poate voi pierde tot, însă
ştiu că atât timp cât respir, sunt datoare să trăiesc.
Atât timp cât am o inimă
ce bate, sunt datoare să
o ascult, să iubesc, să ajut, să fiu „acolo”, să
văd în mine ce mi-aş dori să văd
în ceilalţi.
