Ochi si suflet

Te-ai privit pana acum de mii de ori. Si mai mult decat te-ai vazut, te-ai simtit. Ochii tai sunt lectie de bunatate. In ei se ascunde talcul atator suferinte. Intelepciunea iubirii. Bunatatea unui suflet. Sub pleoapele tale se odihneste femeia din tine. Cu sensibilitati si rautati nevinovate. Cu puritatea si pacatele ei. Cu incapatanarea si cumpatul ei. Cu tot paradoxul din tine. Dumnezeu le-a dat ingerilor ochi reci pentru a se apara, caci sufletul lor e atat de bland si cald si lipsit de orice urma de ostilitate, incat doar niste ochi de gheata i-ar putea ascunde. Doar niste ochi de gheata nu ar lasa oamenii rai sa desluseasca acel suflet sensibil.
Si totusi oameni rai reusesc sa ne patrunda in suflete. Aduc cu ei noroi, iar noi ramanem facand curat dupa ei. Singuri si fara nimic. Cu sufletul devastat si ingenunchiati.
Cu totii trecem prin asta. Dar oamenii buni reusesc sa se ridice, pentru ca ei nu si-au cladit fericiri pe nefericirea altora si nu raman fara temelie. Ei nu s-au adapostit sub sentimente false si nu vor ramane fara acoperis. Ei n-au pradat alte inimi, ci s-au construit singuri. Ei pot sa isi stearga lacrimile si pe fata inca uda sa lipeasca un zambet. Ei pot sa se ridice fara a ingenunchea in fata celui ce i-a ranit. Ei pot fi loviti si pot ierta si dupa a doua lovitura. Pot sa stea in tacere si totusi sa exprime atat de multe. Ei stiu sa te asculte, fara sa te judece. Ei pot locui in sufletul tau o vesnicie fara sa deranjeze sau sa murdareasca ceva. Ei te pot mangaia cu privirea fara a te atinge. Iar atingandu-te iti spulbera orice temere si tumult. Ei simt durerea ta ca si cum ar fi a lor si rana ta sangereaza si in ei. Ei nu te mint si chiar si cel mai dureros adevar al lor poate deveni alinare. Ei nu judeca dupa aparente, ci dupa sufletul lor, vazand bunatatea din fiecare.
Si chiar de sunt la pamant, ei se ridica pentru a alina un suflet drag, apoi se aseaza din nou sa-si planga durerea. Nu de oamenii sensibili trebuie sa ne temem. Ei nu ne-ar rani niciodata, caci ei stiu ce-i suferinta. Ci de cei ce nu stiu a plange, a asculta, simti sau atinge, ca la ei pustiul e prea mare si golul lor nu au cu ce-l umple.
Si daca ai putea dimineata sa-ti vezi sufletul in oglinda ai intelege de ce ai atatea lacrimi: pentru ca sufletul tau e atat de mare , ca da pe dinafara.

Cand traim prin ceilalti

Stoluri si goluri urca si coboara. Intrebarile mi s-au topit si am ramas doar cu raspunsurile.
Incerc in zadar. Adun cioburi din fericirile altora si cred ca lipindu-le imi pot construi propria fericire. Adun zambetul tau si zambetul ei si mi le lipesc. Imi stau ciudat si nu se potrivesc. Prin colturi se vede amaraciunea. Dar nu toti au ochi sa vada si nu toti cunosc. Doar mesterul ce mi-a creat zambetul reuseste sa le deosebeasca.
De o eternitate am anulat tristetea unor lipsuri cu bucuria celorlalti de a primi ceea ce imi lipsea. Am zambit strainilor atunci cand simteam ca am nevoie de un zambet, am imbratisat atunci cand imi doream sa ma pierd in bratele cuiva, am daruit o floare atunci cand vroiam sa primesc una, am daruit praline atunci cand vroiam praline,  am iubit atunci cand vroiam sa fiu iubita, am daruit fluturii mei atunci cand aveam nevoie de fluturi. Am trait prin altii. Si ochii mei furau pe nesimtite sclipiri din ochii lor.
Azi as vrea sa ii dau praline cu dragoste si-o floare, sa ii gatesc, sa ii fac un ceai, s-o strang cat pot de tare in brate, sa ii zic cat e de frumoasa, sa ii zic ca e speciala, sa-i desenez in minte cum o simt, cum o vad.
Ea nu mai vine, dar imi zambeste de la distanta. Si poate zambetul ei va potoli setea lipsurilor mele.