Ochi si suflet

Te-ai privit pana acum de mii de ori. Si mai mult decat te-ai vazut, te-ai simtit. Ochii tai sunt lectie de bunatate. In ei se ascunde talcul atator suferinte. Intelepciunea iubirii. Bunatatea unui suflet. Sub pleoapele tale se odihneste femeia din tine. Cu sensibilitati si rautati nevinovate. Cu puritatea si pacatele ei. Cu incapatanarea si cumpatul ei. Cu tot paradoxul din tine. Dumnezeu le-a dat ingerilor ochi reci pentru a se apara, caci sufletul lor e atat de bland si cald si lipsit de orice urma de ostilitate, incat doar niste ochi de gheata i-ar putea ascunde. Doar niste ochi de gheata nu ar lasa oamenii rai sa desluseasca acel suflet sensibil.
Si totusi oameni rai reusesc sa ne patrunda in suflete. Aduc cu ei noroi, iar noi ramanem facand curat dupa ei. Singuri si fara nimic. Cu sufletul devastat si ingenunchiati.
Cu totii trecem prin asta. Dar oamenii buni reusesc sa se ridice, pentru ca ei nu si-au cladit fericiri pe nefericirea altora si nu raman fara temelie. Ei nu s-au adapostit sub sentimente false si nu vor ramane fara acoperis. Ei n-au pradat alte inimi, ci s-au construit singuri. Ei pot sa isi stearga lacrimile si pe fata inca uda sa lipeasca un zambet. Ei pot sa se ridice fara a ingenunchea in fata celui ce i-a ranit. Ei pot fi loviti si pot ierta si dupa a doua lovitura. Pot sa stea in tacere si totusi sa exprime atat de multe. Ei stiu sa te asculte, fara sa te judece. Ei pot locui in sufletul tau o vesnicie fara sa deranjeze sau sa murdareasca ceva. Ei te pot mangaia cu privirea fara a te atinge. Iar atingandu-te iti spulbera orice temere si tumult. Ei simt durerea ta ca si cum ar fi a lor si rana ta sangereaza si in ei. Ei nu te mint si chiar si cel mai dureros adevar al lor poate deveni alinare. Ei nu judeca dupa aparente, ci dupa sufletul lor, vazand bunatatea din fiecare.
Si chiar de sunt la pamant, ei se ridica pentru a alina un suflet drag, apoi se aseaza din nou sa-si planga durerea. Nu de oamenii sensibili trebuie sa ne temem. Ei nu ne-ar rani niciodata, caci ei stiu ce-i suferinta. Ci de cei ce nu stiu a plange, a asculta, simti sau atinge, ca la ei pustiul e prea mare si golul lor nu au cu ce-l umple.
Si daca ai putea dimineata sa-ti vezi sufletul in oglinda ai intelege de ce ai atatea lacrimi: pentru ca sufletul tau e atat de mare , ca da pe dinafara.