1 martie 2015

De ce plecam?

Plecam din locuri pentru ca ne simtim prea mici sau prea mari, pentru ca ne sufocam sau ne pierdem, pentru ca inima noastra a zburat deja peste timp si spatiu, s-a rupt de noi si ne asteapta pe alta strada, in alt oras, in alta tara.
Plecam de langa oameni, pentru ca nu mai avem ce le oferi, am daruit si am primit - prea mult uneori, prea putin alteori. Pentru ca oamenii nu se intalnesc intamplator, ci pentru ca avem nevoie de ei pentru a iubi, a ierta, a invata, a darui, a creste.
Pentru ca fiecare persoana intalnita contribuie la ceea ce suntem noi: oameni, suflete, caractere.
Plecam din vietile si sufletele persoanelor, pentru ca suntem alungati sau pentru ca nu ne mai gasim locul.
Suntem alungati din suflete pe care le numeam "acasa", unde gaseam caldura si iubirea care ne tineau in viata, unde am sadit sentimente si sperante, unde ne-am construit sufletul. Suntem alungati din ceea ce era templul nostru, refugiul in care candva gaseam linistea si stabilitatea de care sufletul nostru depindeau. Plecam pustiiti si dezorientati dintre zidurile acelui suflet unde ne-am construit pe noi insine. Plecam goi de sperante, de nadejde, de identitate.
Plecam din suflete care au devenit prea mici, aglomerate sau murdare. Unde egoismul si rautatea si-au fixat radacinile, distrugand incet, incet tot ceea ce am construit. Plecam pentru ca nu mai e loc pentru noi, pentru ca ne pierdem, pentru ca indiferenta ucide iubirea.
Plecam pentru ca suntem criticati, jigniti si acuzati pe nedrept. Plecam pentru ca ne doare, plecam pentru ca suntem tristi si nefericiti, pentru ca ne stingem.
Plecam uneori ranind, lasand in urma goluri si suferinta in sufletul din care ne-am smuls. Plecam uneori, noi, din egoism sau slabiciune, ambitie sau neputinta. Plecam fara a avea curajul de a privi inapoi sau a ne privi in oglinda. Ne eliberam sufletul si ne incatusam constiinta.
Plecam nu pentru a termina, ci pentru a incepe. Plecam pentru a salva, nu pentru a ucide. Plecam pentru a ne ridica, pentru a ne regasi, a creste, a fi liberi. Chiar daca libertatea uneori nu insemna a pleca, ci a ramane.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Live, laugh, love

Live, laugh, love