Incerc in zadar. Adun cioburi din fericirile altora si cred ca lipindu-le imi pot construi propria fericire. Adun zambetul tau si zambetul ei si mi le lipesc. Imi stau ciudat si nu se potrivesc. Prin colturi se vede amaraciunea. Dar nu toti au ochi sa vada si nu toti cunosc. Doar mesterul ce mi-a creat zambetul reuseste sa le deosebeasca.
De o eternitate am anulat tristetea unor lipsuri cu bucuria celorlalti de a primi ceea ce imi lipsea. Am zambit strainilor atunci cand simteam ca am nevoie de un zambet, am imbratisat atunci cand imi doream sa ma pierd in bratele cuiva, am daruit o floare atunci cand vroiam sa primesc una, am daruit praline atunci cand vroiam praline, am iubit atunci cand vroiam sa fiu iubita, am daruit fluturii mei atunci cand aveam nevoie de fluturi. Am trait prin altii. Si ochii mei furau pe nesimtite sclipiri din ochii lor.
Azi as vrea sa ii dau praline cu dragoste si-o floare, sa ii gatesc, sa ii fac un ceai, s-o strang cat pot de tare in brate, sa ii zic cat e de frumoasa, sa ii zic ca e speciala, sa-i desenez in minte cum o simt, cum o vad.
Ea nu mai vine, dar imi zambeste de la distanta. Si poate zambetul ei va potoli setea lipsurilor mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu