8 februarie 2013

I truffatori di Udine

Ieri, andando per prendere le sigarette abbiamo preso anche Città Nostra, dove con la speranza di trovare un lavoro abbiamo letto il seguito annuncio: "Nuovo punto commerciale a Udine seleziona urgentemente 6 figure a tempo pieno per avvio attività. Per colloquio Tel.........".
Fiduciosi abbiamo telefonato e una gentile ragazza coperta di mistero ci dice di presentarci il prossimo giorno alle 11 per il colloquio evitando di spiegarci almeno il nome del azienda,menzionando solo che si occupa di gestione e vendita.
Oggi ci siamo presentati tutti due al colloquio,a Udine,in via Paracchiuso,n°23 dove abbiamo finalmente visto il nome dell'azienda con cui abbiamo da fare cioè Eurobussiness. Siamo stati diciamo fortunati perché sono tanti di quelli giovani che sono così presi del desiderio di trovare un lavoro e dare il meglio di loro al colloquio che neache non guardano se c'è scritto il nome dell'azienda da qualche parte. Poi abbiamo compilato un curriculum e abbiamo aspettato che il tipo pelato che era il titolare ci chiamasse nel suo ufficio.
Allora è cominciata la parte strana della storia perché ci siamo trovati davanti ad un tipo pelato ed elegantissimo...tipo Mastro Lindo in versione giacca e cravatta che non smetteva di parlare e in più non era neanche interessato cosa sappiamo fare, o dove è quanto tempo abbiamo lavorato prima. Solo continuava a parlare e farci capire che il fatto che io ho lavorato come commessa è il mio marito come saldatore non importa nulla,siamo entrambi perfetti per il lavora d'ufficio.
I dubi sono apparsi nel momento che ci ha chiesto di presentarci domani per la prova (una prova dalle 8:30 fino alle 18:30) ma indossando dei vestiti eleganti però delle scarpe comode e per me un speciale avviso di non mettere dei tacchi.
Poi ci ha stretto la mano e ci ha accompagnato alla porta.
Fuori:scattate le polemiche perché il mio sesto senso aveva già previsto tutto è così arrivata a casa mi sono messa a cercare sul google qualcosa su questa azienda. Quello che ho trovato su questo link grazie ad un blogger preoccupata anche lei di questa facenda in continuo sviluppo ho potuto scoprire che quello che ci aspettava domani non era una tranquilla e forse divertente giornata di prova in ufficio però una giornata in giro per paesi perché questa azienda fa già da tanti anni dei colloquio per cercare delle persone disposte di lavorare a gratis un giorno e fare il lavoro di vendita porta a porta in quel giorno. Tutto altro in rispetto a quello che ti dicono. E certe volte scopri la verità troppo tardi quando forse sei a 10-15 chilometri da Udine e o accetti di lavorare con loro fino alla fine della giornata lavorativa o devi tornare a piedi fino a Udine per riprenderti la macchina e andare a casa promettendo a te stesso che la prossima volta terrai gli occhi bene aperti.

4 februarie 2013

Scrisoare de dragoste

Au trecut atatia ani in care,in fiecare dimineaţa, ceasca mea de cafea imi fura zâmbete si saruturi.
Tu nu erai pentru a i le fura ei.

Au trecut atatia ani in care adormeam privind luna, rupand-o si punând-o la loc cu proprii ochi gândindu-ma la tine.
Dar iar tu nu erai.

Au trecut o atatia ani in care am ucis rasarituri si apusuri convinsa ca asa timpul pana la vederea ta va fi mai scurt. Dar tu te indepartai mereu.

Au trecut atatia ani in care am strigat numele tau necunoscut si l-am purtat in tot universul.
Dar nici un raspuns.

Au trecut atatia ani in care in fiecare noapte iti visam chipul ca apoi dimineata sa-l uit.
Au trecut o gramada de ani in care luand creionul  am incercat sa-ti desenez chipul. Am facut o mie de desene pe care apoi vantul le lua si le ducea in acel univers in care iti strigam numele.
Au trecut o gramada de ani pana sa te intalnesc si vor mai trece o gramada de ani care imi vor confirma ca esti TU!
Tu cel pe care l-am visat,al carui nume l-am strigat si al carui chip l-am construit rupand luna si amestecand-o cu stelele.

31 ianuarie 2013

Paure

Ho paura di prendermela troppo anche quando so che non e proprio il caso. O forse ho delle aspettative troppe grandi. Essendo una persona per la quale le parole sono diciamo abbastanza importanti, ovviamente aspetto di più sentire delle cose che vedere i fatti. Certamente questo è un difetto piuttosto che una qualità però mi mantego tuttavia il dritto di essere 'difettosa '. Tornado alle parole , qua sono 4 situazioni di solito: sentire poco o sentire troppo...in anticipo o in ritardo. Ogni tanto si creano delle combinazioni strane fra queste situazioni però quasi sempre mi trovo in attesa di sentire ciò che voglio. Stasera per esempio ho sentito in anticipo troppe cose dopo 5-6 giorni di attese fallite. Comunque se penso un po arrivo alla conclusione che, se come una persona delle parole mi trovo così delusa cosa sarebbe succeso se ero una persona dei fatti? Tutta via cercherò nel futuro di 'ammalarmi' magari un po di menefreghismo.

30 ianuarie 2013

Nuove sfide

Oggi ho pensato di fare anche la versione italiana del mio blog. Però fino che sarà pronta continuerò a scrivere qua. Certamente non capisco perché sempre in questo periodo del anno mi viene voglia di riprendere il mio blog .Però penso che abbia qualcosa da fare con le già abituale sfide che precedono il mio compleanno ed a quale io devo dire di no e per questo devo fare il mio cavallo della ragione tirare un po più forte. Ma di cosa sto parlando ? Beh....e una storia di ieri sera quando ,mentre leggevo scoprì di trovarmi nello stesso guai con la protagonista del libro ,B.Vuol dire soffrendo dell'sindrome dell'auriga che non significa niente di grave essendo solo un concetto di esistenza per gli antichi Greci .Loro credevano che l'essere umano fosse come un auriga ,ovvero,il cocchiere di un carro trainato da due cavalli :uno rappresentava la passione,l'altro la ragione. Secondo i Greci permettendo ad uno dei cavalli di tirare più del dovuto,il carro si sarebbe ribaltato e l'auriga sarebbe potuto morire. Questo è il punto : so che uno dei miei cavalli si è imbizzarrito però non mi rendo conto quale. Sembra che i miei cavalli sono diciamo apposto dal momento che anche se sono sentimentale riesco a non farlo notare da nessuno (allora il cavallo della ragione tira abbastanza forte). Tutta via le mie scelte sembrano sbagliate perché o non succede niente o succede il peggio. Allora...visto che non riesco in nessun modo arrivare ad un accordo con i miei cavalli , mi vedo costretta a prendere di nuovo la coperta, il barattolo di gelato ,il telefonino ,le cuffie e divertirmi nel mio mondo preferibilmente senza rovinare la sera o il giorno futuro.

15 septembrie 2012

Socoteli ...

Ma gandesc cumva ca ne mai despart doar vreo 3 luni pana cand vom zice adio si acestui an. Ce ma intriga e ca il credeam a fi un an foarte stresant, cu grele incercari ce vor lasa cicatrici,insa a fost doar un an ciudat. Anul acesta am invatat enorm de multe lucruri...gen: sa gatesc,sa imi organizez mult mai bine timpul, sa reusesc sa fac piata cu mai putin de 300 de euro. Anul asta m-am indragostit de Audrey si mi-am descoperit pasiunea pentru dulciuri. Anul asta i-am dat o fata noua blog-ului. M-am casatorit. Am devenit mai rea.Am devenit mai buna.
Dar nu am de gand sa imi inchei aici socotelile cu 2012. Mi-a promis mai multe: ca voi da de carnet si...mai important:mi-a promis Parisul!

9 septembrie 2012

Pauza de cafea...

O pauza de cafea cam lunga...dar totusi o pauza de cafea. O pauza dulce sau amara. Neagra sau plina de lapte... si miere. A fost o pauza superba in care am uitat si mi-am adus aminte, am regretat, m-am bucurat, am cazut si m-am ridicat.
 Muza acestui blog a disparut in ceata uitarii. Cu siguranta va revenii dar pana atunci voi incerca sa fac in asa fel incat acest blog sa fie din nou refugiul meu..."cortul din gradina din spate" unde ma voi ascunde de ceilalti...si de mine!
Am revenit!

1 mai 2012

Poveste

Stau pe canapea sorbind incet din cafeaua fierbine; sunt bine. Caldura si comoditatea caminului imi dau acea mult ravnita stare de siguranta. Numar  ca pe vremuri minutele ramase pana ce sotul meu va reveni acasa. In ciuda tuturor obstacolelor iubirea noastra nu s-a stins, ci doar a devenit mai puternica. Inchid ochii si imi aduc aminte ca prin vis acea zi de octombrie si acel anunt care avea sa imi schimbe viata.
Eram singura. Desi in floarea tineretii, renuntasem  sa mai cred in dragoste si sa mai sper la acea implinire pe plan emotional. Toate visele mele aveau acum ca baza o cariera stralucita. Inlocuisem visul rochiei de mireasa cu cel al unei catedre intr-o Universitate renumita, visul caminului confortabil cu cel al unei garsoniere situata la cel mai inalt etaj, amenajata in cel mai haotic stil, ticsita de carti , dosare, formulare, chestionare, referate etc.
In opt luni de singuratate imi gasisem deja cate un inlocuitor “rational” la fiecare vis siropos al meu. Dar de acum eram deja un adult rational si capabil si consideram ca as putea sa ma intretin si singura, asa ca am inceput sa imi caut un job. Un job de noapte ca sa zic asa, avand in vedere ca frecventam cursuri de zi la care nu imi permiteam sa lipsesc. Timp de patru luni am depus Cv-uri peste Cv-uri, dar nimic pe masura cautarilor mele.
Deschid ochii. Iau o gura de cafea din ceasca alba si imi astern pe buze din nou acel zambet satisfacut, asa cum toamna isi asterne afará covorul ei pestrit de frunze. Iau poza noastra de pe noptiera si o privesc. Bulgaria. 30 decembrie 2010. Zambetul meu, zambetul lui, iubirea care deja se inalta ca un copac in inimile noastre, un copac cu radacini atat de puternice pe care nici macar rautatea oamenilor nu le-au putut clinti din loc. Inchid ochii imbratisand poza.
Era sambata. Un singur curs, si acela optional. Niciodata nu am ajuns la timp la cursuri, de ce as fi facut-o acum? Pe holul Campusului mai era o colega intarziata. Am inceput sa schimbam cateva vorbe, apoi sa ne uitam pe ziarul pe care tocmai si-l cumparase pentru a gasi o garsoniera mai acceptabila in care sa se mute. Buna idee! Asta era si in planurile mele de viitor apropiat, dar mai intai trebuie sa imi  gasesc un job si imi ridic privirea mai sus spre anunturile cu locurile de munca in timp ce ma gandeam “De ce o fi cumparat ziar sambata? Eu niciodata nu imi cumpar ziar sambata si duminica ca sa citesc anunturile.” Imi atrage atentia un anunt la o alimentara non- stop care cauta  vanzatoare. Imi notez repede numarul , cu beculetul celui de-al saselea simt palpaind fara sa inteleg de ce si ma retrag formand numarul pe telefonul meu mobil.
Suna. In cateva zile eram deja angajata. Cum naiba? Nimeni nu ma primise nicaieri in patru luni sub pretexte gen :varsta, studii, experienta, lipsa sau prezenta unui partener de viata etc. Aici de ce m-au primit? Magazinul era in zona buna, programul era lejer , eu urmand sa lucrez numai noaptea, ziua putand sa ma duc la cursuri. Avantaj:nu lucram in fiecare noapte;una da, una ba.
Lunile treceau repede, iar toamna aurie se transformase deja intr-o iarna de basm. In fiecare seara ascultam cantece de iarna la radio si singurul lucru care ma intrista in acel peisaj mirific era lipsa Lui, acel El pe care nu il cunosteam si pe care undeva in inima mea il asteptam inca sa vina. Sa vina de unde? Nici eu nu stiam asta dar aveam sa aflu in curand.
Consolarea mea era ca in Ajun urma sa lucrez si eram astfel scutita de statul singura langa brad adulmecand miros de vin cu scortisoara si umplandu-mi pahar dupa pahar pana adormeam la fel de singura , doar un pic mai beata, iar dimineata de Craciun avea sa ma gaseasca dormind in acelasi pat cu o singura perna si o cu o imensa durere de cap de la vin.
La munca eram la adapost, fara iubit, fara Ajun, doar pe masa zaceau un teanc de cursuri menite a-mi distrage atentia de la orice gand romantic, siropos, etc. Se apropia Craciunul, singuratatea era tot mai apasatoare. Doar versurile melodiei lui Horia Brenciu imi sunau absurd si aparent paradoxal in minte :”Nimeni nu e singur, nu acum….Nu in noaptea asta de Craciun”.  “Ba da”, raspundeam eu printre dinti, “si acum ….si in noaptea de Craciun”. Prima ninsoare m-a gasit plangand. Nu aveam pe cine sa sun sa ii spun ca ninge.
Clientii intrau, ieseau, numai eu ramaneam acolo dupa tejghea, singura , ascunzandu-mi tristetea sub ochelari si farduri. Pe 22 decembrie insa, a intrat in magazin un client, un altfel de client, un client care a ramas, iar eu am plecat. El a ramas in sufletul meu, eu am plecat cu el. La 2000 de kilometri.
Era seara, sefa ma anuntase ca vor veni la magazin fiica ei si nepotii. Ma bucuram ca aratam destul de prezentabila pentru a face o impresie cat de cat buna "noilor" mei sefi.  L-am zarit inca de cand intrase in magazin, nimeni nu il putea egala in nici un chip. Avea cele mai elegante miscari pe care le vazusem la un barbat, cele mai frumoase maniere, ochii lui mari si rotunzi ascunsi sub genele lungi –toate m-au facut sa simt ca mi se taie picioarele. Lasasem privirea in pamant, nu il mai puteam privi, era perfectiunea. A venit la mine si s-a prezentat. Mama lui era romanca asa ca stia cat de cat romana. Am schimbat cateva cuvinte afara, in gerul iernii care mie mi se parea acum atat de cald si aveam si un motiv bun pentru roseata obrajilor mei. Imi daduse intalnire pentru a doua zi.
Noaptea aceea a fost cea mai lunga si emotionanta din viata mea. Dimineata am ajuns acasa si am inceput sa ma pregatesc, eram obosita dar asta nu conta, nimic nu mai conta. Eram deja in intarziere cand m-am suit in masina tatei. Era prima si ultima data cand tata ma ducea la intalnire.
Cea mai frumoasa intalnire, cel mai frumos sarut, acel ultim-prim sarut pe care il visasem. Am petrecut revelionul impreuna in Bulgaria, iar la inceputul lui ianuarie el s-a intors in Italia.
Mi-am dat seama can nu voi putea sta prea mult fara el , dar si ca nu voi putea avea tot ce visasem. Trebuia sa aleg, cariera sau el. L-am ales pe el.
Mai iau o gura de cafea si privesc verigheta de pe mana mea stanga. E simbolul dragostei noastre, al implinirii noastre.A fost dragoste la prima vedere si pentru mine si pentru el. Exact cand ramasem fara speranta l-am cunoscut. Cadoul meu de Craciun a venit de la mii de km distanta si il voi avea toata viata. Stam cu greu departe unul de celalalt cand el trebuie sa plece la munca , ne e dor, la fel cum ne e si cand dormim si nu putem sa ne vedem, sa ne vorbim. Mi-e dor de Romania pe care nu vroiam, cu toate defectele ei s-o parasesc vreodata, de familia mea de care am jurat ca nu ma voi desparti, dar e ceva aici care ma tine, e acel lant invizibil care ma leaga de el. Aici e el, visul meu de iarna, visul meu de-o viata.
Cand iubesti pe cineva nimic nu-ti poate sta in cale, fie cariera, fie familie, fie distanta. Dragostea te va chema oriunde ai fi si mereu isi va gasi ecou in inima ta. Iubirea nu e vesnica,dar  noi devenim vesnici prin ea!

Live, laugh, love

Live, laugh, love