Am adunat in suflet

Am adunat în suflet fel şi fel de persoane; unele atât de dragi, că privind în trecut, îmi pare că viaţa mea a început în momentul în care le-am cunoscut. Altele care m-au dezamăgit, dar prin care am învăţat că pot ierta. Persoane care m-au rănit, dar prin care am învăţat că dragostea e direct proporţională cu sacrificiile pe care eşti capabil să le înduri pentru ea.

Persoane pe care le-am primit în suflet, persoane pe care le-am ţinut afară, dar toate parte din mine, care au contribuit la ceea ce sunt eu acum. Urându-i pe ei, m-aş urî pe mine, iertându-i pe ei, mă iert pe mine. Şi apoi sunt cei pe care pierzându-i, am pierdut o parte din mine.

Şi atunci scriam: „Azi sufletul umbla descult si se roaga. De crengile inghetate ale copacilor dezgoliti sa il inalte, de stele sa il lumineze, de luna sa-i dea forma ei frumoasa si rotunda, de mana ta sa-l mangaie, de urechea ta sa-l auda. El, biet suflet mut. El, biet suflet progonit si izgonit de trup. El, ud si gol, cersind iubire. El, lipsit de radacini si umilit de viata, schimbat, vandut , sacrificat.

Cata iubire poate ascunde un suflet si unde se duce toata acea iubire cand pleaca si iti lasa sufletul rece si gol, pustiu si singur?

Cat de reci sunt acele dimineti cand te trezesti, iti lipesti un zambet nou si fals, cu sufletul gol abia tarandu-se in urma ta, cautandu-si mantaua veche si carpita de speranta. Aceeasi speranta uzata pe care o imbraci de ani si ani, daruita candva de niste chiriasi ai sufletului tau, acum prea saraci pentru a-ti oferi una noua si calda.

Cu speranta veche si emotii de unica folosinta, mergi mai departe si te bucuri de putinul pe care il ai, caci el iti e acum tot.”

Şi mi-am permis să visez, şi mi-am promis să îmi îndeplinesc visele, pentru că la sfârşit adevăratele regrete nu sunt consecinţele acţiunilor noastre, ci a ceea ce am fi vrut să facem şi nu am făcut.

Şi am înţeles că nu mereu putem avea totul. Şi poate azi nu am ce mi-aş dori, dar ştiu că am mai mult ca ieri. Şi mâine, poate, voi avea mai mult ca azi, sau poate voi pierde tot, însă ştiu că atât timp cât respir, sunt datoare să trăiesc. Atât timp cât am o inimă ce bate, sunt datoare să o ascult, să iubesc, să ajut, să fiu „acolo”, să văd în mine ce mi-aş dori să văd în ceilalţi.